once again.

Cumva, fara sa stiu cum si de ce s`a intamplat asta, am ajuns sa nu mai fiu eu raspunzatoare de intamplarile care au legatura cu mine. Cumva, nu ma mai lasa nimeni sa am si eu un cuvant de spus. ceva, a reusit sa ma faca sa ma pierd. Suna patetic, chiar. Hilar, poate. Desi ratiunea –o buna prietena a mea, care candva ma ajuta si era de partea mea- imi spune cum ar fi bine sa procedez si ma advertizeaza de atatea ori ca imi voi face rau singura, luand pentru a 14 a mia oara decizia gresita, nu sunt in stare sa o ascult. Ma bucur ca macar pot admite asta.

Totusi, trebuie sa gasesc o cale de mijloc. O varianta C. O scapare care sa ma lase sa fiu si fericita si multumita cu ceea ce am si fac. Nici macar nu pot sa spun care e intrebarea in jurul careia ma invart. Sunt prea multe care imi izbucnesc in minte, mai ceva ca toti oamenii care se urca in metrou la unirii. Mai multe chiar decat toate cartile de la carturesti. Mai multe decat toate povestile de dragoste din paris sau toate cafelele baute la the coffee store.

Pe mine scrisul mereu m`a ajutat. Chiar daca e haotic, asa cum mi s`a spus candva. E scrisul meu caracteristic, fara de care nu as putea.. si de cele mai multe ori ma ajuta. E ca un prieten care nu judeca, ma lasa sa ma descarc, imi accepta orice, iar care in final e langa mine in continuare. Dar, totusi, si el ma poate parasi uneori. Cand nu stiu cum sa imi astern trairile, atunci ma pot considera cu adevarat singura. Pana atunci mereu va fi ‘ceva’ alaturi de mine. Daca as putea, i`as multumi si i`as cumpara un cadou frumos. Intre timp il multumesc cu un caiet dragut, turcoaz sau un laptop, care sincera sa fiu, rar este complet curatat de praf.

Imi place ca am libertatea sa nu fiu coerenta. Ma refer la coerenta in scris. Pot sa incep cu o idee si pe parcurs sa o dezvolt, dezvolt si iar dezvolt, pana o schimb complet. Nici macar nu trebuie sa aibe legatura cea initiala cu cea finala. Trebuie doar sa ma faca pe mine sa realizez ce am de facut.

Si uite ca azi am realizat inca un lucru. Cumva –ca tot imi place cuvantul asta azi- exista numai momente de prietenie, momente de ‘indragosteala’, momente de suparare etc. Daca intr`adevar tin la mine –fara sa imi dezvolt o latura narcisista- trebuie sa ma gandesc serios la faptul ca traitul in trecut nu a ajutat pe nimeni. Toate intrebarile ‘dar daca…’, ‘mai stii cand..’, ‘ah cum era atunci…’, nu au facut bine nimanui. Varianta C imi spune ca trebuie sa traiesc in prezent si sa nu exagerez cu planurile de viitor. Ca trebuie sa fiu realista, fara sa ma subestimez/supraestimez, chiar daca ce`i mai stralucitor e mai frumos. Ca trebuie sa astept cuminte, in banca mea, pentru ca toate se vor intampla la timpul lor. Ca orice lucru neplacut as pati, nu e un capat de tara. Mereu te voi avea pe tine, dragul si haoticul meu scris. Si pe mama. Si pe tata. Si pe buni. Si pe Moose.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: