prima saptamana din 2009.

Posted in aberatiile mele. on January 11, 2009 by oxy

E a2a duminica in care stau si invat la istorie. Daca inainte nu prea imi placea istoria, acum ma seaca de`a dreptul. Totusi e si putin vina mea ca am ales istoria pentru teza, dar nah, a fost un moment de nebunie temporara. Poate nu iau mai mult de 6. Acum nici macar nu mai e vorba de Cromwell. Zen meditation part 1.

Prima saptamana de scoala.. a fost naspa. Teza la romana in prima zi, morala, nebunie, haos. Iar revederea cu dragii colegi nu a fost nici ea mai placuta. Dar lasa, ca nu e vina mea ca aveti voi o “inteligenta redusa”, citand`o pe Poloneza. Daca nu ar exista oameni ca voi, nu am avea de cine rade si ar fi viata mult mai plictisitoare. “va iubesc dragilor, peace!” Zen meditation part 2.

Acum, cu chiu cu vai, am terminat report-ul despre “schimbarile din viata de familie din ultimii 20 de ani”. Cine are idei de`astea minunate de teme la engleza? Miss F. desigur. Dar noi stim ca e o tipa de treaba, care ne da dulciuri la meditatii, deci o iertam. Mai trebuie sa ne si chinuim din cand in cand. Zen meditation part 3.

Am avut dreptate cand am spus ca daca raceste KK, raceste toata lumea. Saptamana asta am facut vanzare celor de la Zewa, ar trebui sa ne fie recunoscatori. Si normal ca Noe, imediat cum a nins putin, a zis ca nu`i corect sa scapam si am luat frumusel in cap zapada de cateva ori. Zen meditation part 4.

Saptamana asta care vine, o sa fie plina de momente Zen.

Goodnight America, wherever you are!


Advertisements

’08-’09

Posted in aberatiile mele. on January 2, 2009 by oxy

La naiba cu vacanta asta care se termina. Ma simt de parca timpul zboaraaaa iar eu nu mai apuc sa fac nimic. Nu`mi plac deloc sarbatorile. Nu e vorba de sarbatoarea in sine, ci de numeroasele vizite la rude. Daca nu inghiti pe cineva, de ce sa il mai chemi la tine, sa te prefaci ca e totul ok si sa iti strici ziua si tie si persoanei respective? Sarbatorile ar trebui sa reuneasca prieteni care nu s`au vazut de mult, rude care isi duc dorul, chiar si necunoscuti. Nu se stie ce legatura poti stabili cu o persoana in cadrul unei petreceri de sarbatori. Oricum ideea e ca toti ar trebui sa fim fericiti, mai ales de sarbatori, nu sa ne facem 14 mii de nervi. Dar deh, asta e una din situatiile ideale la care toti visam.

Unul din putinele lucruri care mi`au placut vacanta asta, este ca am ajuns sa ma inteleg foarte bine cu persoane pe care inainte le consideram simple cunostinte. Va multumesc ca sunteti voi. Am vazut multe filme si am avut destul timp sa ma gandesc la lucrurile pe care le vreau in noul an.

Flash back:

*joshie nu e gay!

*lasa ca acum esti cu mine, nu patesti nimic. go to hell, beibi!

*-nu suntem sanatoase

-dar nu am zis niciodata ca am fi.

*suntem doi idioti, e clar..

*silent hill 4, ponystar, sims, assassins creed, tmnt.

*prrrogrrresul.

*tres de mayo.

*o. cromwell.

*10d+

*raiul: the coffee store.

*moose.

*lamaia, izuc si oxilina.

*nijmegen.

*baschet.

*twilight.

*mucha lucha!

to b.: stiu ca nu o sa citesti asta, dar mersi pentru azi. aveam nevoie de cineva care sa injure cu mine, nu sa ma linisteasca. thanks for being the one.


weeks of anxiety.

Posted in aberatiile mele. on December 18, 2008 by oxy

3 decembrie 2008

stiti cum e o sa ai zi proasta, chiarrr proasta, pana cand cineva arunca niste vorbe in vant, dar care in mintea ta formeaza o adevarata idee? Ei bine, that was for me that day. Saturata sa fiu luata peste picior si etichetata drept una din persoanele care “lasa, ca face cum spunem noi”, am zis sa`mi bag frumos picioarele in atintudinea de colega retrasa, care sta frumos in banca ei, nu comenteaza si nu se baga cand sunt discutii si am propus ideea. Imediat am vorbit cu L. si am pus bazele operatiunii “tres de mayo”. Zis si facut. A2a zi era gata scriptul, rolurile impartite si zilele de repetitie stabilite. Nu are rost sa dau detalii precum cele de la repetitiile la sala palatului, langa peretele “moga” si sala de biochimie sau fuga pe culoarele scolii dupa o sala libera.

12 decembrie 2008

Together we made it
We made it even though we had our backs up against the wall

Chester was right! Ne`a mers impresionant de bine. Fetele s`au schimbat in 2 timpi si 3 miscari, am fost urmariti de colegii nostrii dragi care nu stiau ce surpriza le pregatim, ne`am impiedicat peste tot, ne`a fost rau, am tipat unii la altii, am scapat telefoane, am avut emotii, era cat pe ce sa nu mai facem nimic, daaaaaar god was great and we did it. Profele au fost fericite, mirate si ele de cat de bine ne`a iesit, iar la sfarsit a venit intrebarea „vreti sa intrati la serbarea de miercuri?” be sureeeeee we do! Dupa au fost momentele ne-profesionale, vorba lui L. Am tipat, ne`am luat in brate si am fost cei mai fericiti in momentul ala. In sfarsit aratasem tuturor ca si noi putem si ca am fost suuuubestimati. Pe scurt le`am dat mucul duoului m&m. In your face, suckers ! binenteles apogeul fericrii a fost cand am vazut fata lui m1 cand a auzit ca avem si noi o piesa. Zici ca vazuse fantoma lui Cromwell [da, am o obsesie cu Cromwell].

Ce am invatat: cand cineva te trateaza de parca nu ai putea sa faci nimic mai bine decat el, ambitioneaza`te sa ii arati opusul.

17 decembrie 2008

pai, nu a mers bine. Defapt a mers groaznic. Teribil. De cacat rau de tot. Ingrozitor. A fost un moment penibil. Cretin. Dureros. De neuitat.

Dupa 2 saptamani in care ne`am trezit devreme, am stat in frig, am repetat pe unde am putut, ne`am stresat pana nu am mai putut, iata ca a sosit si ziua cea mare. Trezite de la 8. mai intai a fost speechul lui L. care nici ala nu a mers prea bine. Dupa.. cu chiu cu vai, incepe spectacolul. M&M fac piesa perfect. Binenteles. Ajutor de la diriga, sonorizarea buna, fara nervi tociti si cu zambetul lor triumfatoare. Urmam noi. Oribil. Avem emotii, tehnica „josh hartnett” nu ne ajuta deloc, ne chinuim sa nu cadem in spatele cortinei, ignoram cei 100 de oameni care erau in sala si baiatul de la sunet pe care nu il suportam, stabilim repde cine-de unde iese si incepem. Nu se aude mare lucru. Vorbim mai tare. Merge binisor juma de piesa. Cand vine cantecul, surpriza. Microfon in vacanta. Acum chiar nu se mai aude nimic. Palme in cap. Injuraturi. Iesim mai devreme pentru ca se trage cortina la ultima replica prea repede. Plecaciune la final, iar la anu. Intra urmatoarea clasa. Plans si nervi, nu neaparat in aceeasi ordine. The end.

Suntem acasa, ne mai doare gatul putin si inca ne mai vine sa plangem putin. Dar suntem bine. Un lucru e chiar cert acum: nu ne mai implicam cand nu avem cu cine. Diriga sa ramana cu 10D-ul ei. 10D+ tocmai isi prelungeste vacanta de sarbatori. Pe termen nelimitat.

once again.

Posted in aberatiile mele. on December 1, 2008 by oxy

Cumva, fara sa stiu cum si de ce s`a intamplat asta, am ajuns sa nu mai fiu eu raspunzatoare de intamplarile care au legatura cu mine. Cumva, nu ma mai lasa nimeni sa am si eu un cuvant de spus. ceva, a reusit sa ma faca sa ma pierd. Suna patetic, chiar. Hilar, poate. Desi ratiunea –o buna prietena a mea, care candva ma ajuta si era de partea mea- imi spune cum ar fi bine sa procedez si ma advertizeaza de atatea ori ca imi voi face rau singura, luand pentru a 14 a mia oara decizia gresita, nu sunt in stare sa o ascult. Ma bucur ca macar pot admite asta.

Totusi, trebuie sa gasesc o cale de mijloc. O varianta C. O scapare care sa ma lase sa fiu si fericita si multumita cu ceea ce am si fac. Nici macar nu pot sa spun care e intrebarea in jurul careia ma invart. Sunt prea multe care imi izbucnesc in minte, mai ceva ca toti oamenii care se urca in metrou la unirii. Mai multe chiar decat toate cartile de la carturesti. Mai multe decat toate povestile de dragoste din paris sau toate cafelele baute la the coffee store.

Pe mine scrisul mereu m`a ajutat. Chiar daca e haotic, asa cum mi s`a spus candva. E scrisul meu caracteristic, fara de care nu as putea.. si de cele mai multe ori ma ajuta. E ca un prieten care nu judeca, ma lasa sa ma descarc, imi accepta orice, iar care in final e langa mine in continuare. Dar, totusi, si el ma poate parasi uneori. Cand nu stiu cum sa imi astern trairile, atunci ma pot considera cu adevarat singura. Pana atunci mereu va fi ‘ceva’ alaturi de mine. Daca as putea, i`as multumi si i`as cumpara un cadou frumos. Intre timp il multumesc cu un caiet dragut, turcoaz sau un laptop, care sincera sa fiu, rar este complet curatat de praf.

Imi place ca am libertatea sa nu fiu coerenta. Ma refer la coerenta in scris. Pot sa incep cu o idee si pe parcurs sa o dezvolt, dezvolt si iar dezvolt, pana o schimb complet. Nici macar nu trebuie sa aibe legatura cea initiala cu cea finala. Trebuie doar sa ma faca pe mine sa realizez ce am de facut.

Si uite ca azi am realizat inca un lucru. Cumva –ca tot imi place cuvantul asta azi- exista numai momente de prietenie, momente de ‘indragosteala’, momente de suparare etc. Daca intr`adevar tin la mine –fara sa imi dezvolt o latura narcisista- trebuie sa ma gandesc serios la faptul ca traitul in trecut nu a ajutat pe nimeni. Toate intrebarile ‘dar daca…’, ‘mai stii cand..’, ‘ah cum era atunci…’, nu au facut bine nimanui. Varianta C imi spune ca trebuie sa traiesc in prezent si sa nu exagerez cu planurile de viitor. Ca trebuie sa fiu realista, fara sa ma subestimez/supraestimez, chiar daca ce`i mai stralucitor e mai frumos. Ca trebuie sa astept cuminte, in banca mea, pentru ca toate se vor intampla la timpul lor. Ca orice lucru neplacut as pati, nu e un capat de tara. Mereu te voi avea pe tine, dragul si haoticul meu scris. Si pe mama. Si pe tata. Si pe buni. Si pe Moose.

weird.

Posted in aberatiile mele. on November 22, 2008 by oxy

da, weird. Cred ca asta e cel mai potrivit cuvant. Sunt aiurea momentele in care habar nu am ce sa faci. In care stai si analizezi toate intamplarile si decizile luate, over and over again. Iar eu rar am momente din astea. Am renuntat pana si la scrisul la persoana a3a si la planurile facute muuult in avans. Ah da si la plural. La ce mai e bun pluralul daca nu simti ca intr`adevar trebuie pus? Doar asa de dragul de a fi altfel, nu merge. In ultimul timp multe lucruri nu mai merg, asa cum era acum 1-2 luni sa zicem. Parca sunt intr`o bucla a timpului, usor dependenta de norah jones si noouvelle vague. Iar vremea asta friguroasa si adormita nu ma ajuta deloc. Nu ca m`as plange, doamne fereste. Nu “vreau sa vina vara inapoi”, citand toti crizatii dupa caldura si vama veche. Nici vama veche nu`mi place, nici macar fosta/actuala formatie. La naiba cu toate expresiile care contin cuvantul “vama”.

Continuand cu starea. E o stare shitty. Cand te gandesti ca toate prostiile pe care le aveai in cap in legatura cu prietenii si cum totul o sa mearga frumos si bine, e iar dezamagitor. Si nu se intampla niciodata cum vrei tu. Spunea azi Deidre in “Pustiul” : care copil ajunge asa cum visa in copilarie? Bine bine, nu zice nimeni sa ajungi cum visezi de mic, ca in unele cazuri prin clasa a8a cel tarziu descoperi ca nu poti deveni astronaut din cauza fizicii pe care nu o suporti sau nu poti devenii balerina pentru ca ar insemna sa nu mai mananci pizza sau de la mec, lucru de la care e imposibil sa te abtii. Si tot asa. Prin a9a te gandesti ca iti cam place sa te uiti la picturi si ai vrea sa te apuci de desen. Dar iar descoperi ca nu merge pentru ca nu ai talent si nici rabdare. Iar ca sa dai la istoria artei, iar nu iti convine pentru ca ai muri de foame si nu ti`ai mai petrece vacantele in tari straine. Cred ca asa e toata viata. Ai un moment cand te simti bine si iei o hotarare, apoi dupa o anumita perioada se intampla ceva care te face sa te gandesti daca nu cumva ai gresit luand acea decizie. Si asa o iei de la capat. Bine, uneori mai sunt si decizii pe care le iei si merge bine, sau nu mai poti sa schimbi cursul consecintelor lor.

Ma rog, poate ca suna cam dramatic, dar asta e adevarul. Si niciodata nu trebuie sa faci o drama din orice ti s`ar intampla. Mereu exista lucruri mai rele, care nu ti se vor intampla tie. Fiecare lucru trebuie luat exact asa cum e el, fara interpretari favorabile sau nefavorabile. Fara exagerarii. Fara infrumusetarii ale situatiei. Si asta e o lectie cam grea si naspa. Teoretic oricine o stie, dar in practica, de putine ori reusim sa nu alteram realitatea si sa luam lucrurile ca atare.

Hai ca termin a nu stiu cata criza a adolescentei. E o vorba care nu mai stiu cine o spusese sau unde am citit`o dar era ceva de genu ‘lasa`le dracu bai, ca toate trec.’

Ei bine, sa treaca mai repede ca m`am cam saturat de fataiala asta continua.

xoxo i.


Me and them.

Posted in aberatiile mele. on November 9, 2008 by oxy

Ea si ei. Ea cu ei. Ea fara ei. Bine, bine ultima nu prea merge. Pai..cum sa ii numim? ‚personale fara de care nu poate trai’ suna prea pompos si exagerat. ‚prieteni’ iar nu e bine, e prea simplu. Hai sa spunem ‚persoanele pe care le cauta cu privirea cand intra in curte. Sau in lista de mes. Sau la care se gandeste cand primeste un mesaj’. Cam complex si lung numele, stiu, dar se potriveste cel mai bine. Nu sunt multe persoanele acelea, nu te gandi acum la un batalion al lui oliver cromwell. Si nici nu ar putea vorbi chiar despre toate, de frica sa nu uite pe cineva. Dar pe cei mai importanti trebuie sa ii pomeneasca.

Anusca. Doua fete tacanite, care atunci cand sunt impreuna nu se pot opri din vorbit si povestit. Chiar daca nu sunt in acelasi liceu, telefonul de la sfarsitul orelor si recapitularile lungi, le fac sa simta ca abia s`au despartit. Nu le place cand au o perioada in care li se intampla numai faze naspa si pare the world will end. I. o iubeste pe Anusca pentru ca uneori sunt ca doua picaturi de apa, poate una mai mov ca cealalta.

‚Cristina ma simt solo’ Guy. Sunt ca fratele si sora mai mica, dar nu foarte mica. O relatie nebiologica, insa foarte stransa. Au multe lucruri in comun. Le place sa poarte discutii teoretice si usor filozofice. Au acelasi mare tel si anume medicina. Le place sa se uite la grey’s anatomy si sa comenteze totul. Sa se plimbe pe jos si sa manance clatite in parc. Nu le plac oamenii care se grabesc sa isi spuna parerea cand nu e cazul. Cel mai mult ii place la ‚Cristina ma simt solo’ Guy ca mereu e calm si o calmeaza si pe ea cand are nervi.

Jamaica. Departarea nu le opreste sa tina una la alta ca surorile. Le place sa vorbeasca ore in sir si sa recupereze mereu repede tot ce pierd pe moment. Chiar daca nu sunt una langa cealalalta, stiu mereu ca cineva e acolo daca au probleme si vor sa discute. Cel mai mult le place sa vorbeasca despre baieti. Sunt mandre de asta si recunosc. Nu le place diferenta stupida de 7 ore care le desparte si ca nu mai pot sa stea la metrou sa vorbeasca. I. adora la Jamaica faptul ca in cateva luni a devenit o persoana pe care nu o poti uita in ani de zile.

Darling. Sunt ca doua bombe atomice cand sunt impreuna [spun asta fara sa citez oligofrenii]. Le place sa vorbeasca foarte mult, sa rada si sa faca biologie la ora 4 dimineata. Le place sa tipe cand sunt fericite si sa injure cand au nervi. Au cam aceleasi gusturi si se supara rar. Nu le place cand sunt certate si nu se impaca repede. Cel mai mult ii place la darling ca deobicei are aceleasi obsesii in acelasi timp si se inteleg foarte bine din cauza asta.

Timidul [sa nu`mi sari in cap, alta idee nu mi`a venit]. E baiatul ala mai mare de la baschet. Le place sa se plimbe seara pe strazile alea dubioase de pe lipscani. El se impiedica, ea calca in gropi, e destul de corect asta. Le place sa vorbeasca despre lucruri mai ciudate. Vor sa faca unele lucruri la care majoritatea oamenilor nici nu s`ar gandi. Nu le plac cei care dau la arhitectura doar pentru ca le sta bine cu tubul de proiecte in spate. Cel mai mult ii place la timidul e ca se poate vorbi despre orice cu el si nu trebuie sa treaca ani de zile ca sa tii la el.

Mujer. Sunt fetele alea nebune care tipa, rad tare si se crizeaza.Le place sa se trezeasca cu ceva de povestit in minte si sa uite pana se intalnesc. Sa tot faca planuri care sa nu functioneze uneori. Sa vorbeasca intr`un limbaj cunoscut doar lor. Nu le place sa planga din cauza prostilor si sa fie cu moralul la pamant. Cel mai mult ii place la mujer ca e mereu cu zambetul pana la urechi chiar daca poate are vreo problema.


[Eu si ei. Eu cu ei. Eu fara ei. Asta nu merge.]

Mamma mia.

Posted in movie. on August 30, 2008 by oxy

Mamma Mia! foloseste hiturile formatiei ABBA pentru a spune povestea lui Sophie Sheridan, o fata care are o singura dorinta: sa descopere cine este tatal ei. In ajunul nuntii ei, Sophie vine acasa cu trei barbati, Sam, Bill si Harry, cu care mama ei, Donna, a avut aventuri in urma cu douazeci de ani, in timpul unei vacante in Grecia. In acest film regizat de incepatoarea Phyllida Lloyd apar Meryl Streep, Pierce Brosnan si Amanda Seyfried.

nu stiu daca mai e nevoie sa spun ceva, dar filmul este superb si trebuie vazut. e imposibil sa nu stii versurile de la Abba si sa nu iti faca placere sa le canti in timpul filmului. [si totusi.. Pierce Brosnan canta!]